O alertă de proximitate a fost generată, în această dimineață, la ora 07.19, prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, în cazul unui bărbat de 27 de ani aflat sub ordin de protecție. Verificările au arătat că acesta fusese implicat într-un accident rutier fără victime, pe DN 58B, la intrarea în orașul Bocșa.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, alerta a fost declanșată automat de sistemul de monitorizare electronică utilizat în cazurile de violență în familie. În urma contactării telefonice atât a persoanei protejate, cât și a bărbatului monitorizat, s-a stabilit că cei doi ar fi fost implicați într-un eveniment rutier.
La fața locului a fost direcționat de urgență cel mai apropiat echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Bocșa.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 27 de ani, se deplasa cu autoturismul personal către locul de muncă, iar la intrarea în orașul Bocșa ar fi pătruns pe contrasens. Autoturismul acestuia ar fi acroșat cu partea laterală stângă un alt autoturism, condus de o femeie de 32 de ani.
Pe numele bărbatului fusese emis un ordin de protecție de către Judecătoria Reșița, valabil pentru o perioadă de șase luni, acesta fiind monitorizat electronic prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică.
În urma evaluării medicale, femeia de 32 de ani nu a suferit leziuni, iar autoritățile au precizat că aceasta se află în prezent în siguranță.
Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului și pentru a clarifica dacă au fost încălcate prevederile ordinului de protecție.




