Ticăloșia pesedistă atinge culmi inimaginabile. Demascat de liberali că a ridicat ilegal zeci de cărți de identitate emise pentru așa-ziși flotanți în comuna Păltiniș, un individ de joasă speță care face jocurile PSD a fost pus să susțină că liberalii i-ar fi promis „recompense” pentru a face declarații incriminatoare la poliție. Cum s-ar spune, hoții (prinși) strigă „Hoții!”.
Mii de persoane și-au făcut peste noapte buletine de flotanți pentru a putea vota în comune din Caraș-Severin conduse de primari PSD. Cazul de la Păltiniș, unde sunt pregătiți să apară la urne peste 400 de flotanți, a fost adus în atenția șefului Inspectoratului de Poliție al Județului încă din data de 30 mai. Atunci când președintele Consiliului Județean și primarul Reșiței, Romeo Dunca și respectiv Ioan Popa, l-au însoțit la poliție pe un coleg liberal din Păltiniș pentru a sesiza ilegalitățile comise la biroul de evidența populației din comună.
Au trecut 8 zile de atunci, iar Poliția pare că nu face nimic pentru a descuraja faptele penale ce se comit acum, înaintea alegerilor, în mai multe comune din Caraș-Severin, precum Păltiniș, Zorlențu Mare, Brebu Nou. Între timp, pesediștii l-au pus pe individul prins în flagrant de cetățeni din Păltiniș că a ridicat ilegal de la Evidența Populației actele de identitate pentru 23 de flotanți să insinueze că Romeo Dunca i-ar fi oferit acestuia „recompense”. Este uluitor ce se întâmplă!
Poliția să acționeze, nu să stea „Pe loc repaus!”
În atari condiții, liberalii Ioan Popa și Romeo Dunca fac apel la șefii Poliției județene să cerceteze cu celeritate ilegalitățile comise în comuna Păltiniș.
„Oameni buni, nu suntem în Bangladesh! Primăria Păltiniș are camere de filmat, Evidența Populației cu siguranță are sisteme de supraveghere. Dacă cineva vrea să cerceteze, se duce acolo, ia înregistrările video, le analizează, cine a venit, cum a venit, cine cine a ridicat cărțile de identitate. Este incredibil ce trăim!”, spune Ioan Popa, arătând pasivitatea suspectă a polițiștilor în cercetarea acestui caz.
Iar primarul liberal al Reșiței continuă: „Nu-mi vine să cred că președintele unui consiliu județean împreună cu primarul municipiului reședință de județ vin cu un cetățean – candidat, necandidat, nu contează – care are 23 de buletine și i le pune pe masă în față comandantului Poliției. Și îi spune acestuia că se întâmplă fraude, sunt buletine luate de la un singur om, nu știm cum le-a putut ridica de la Evidența Populației, vă rugăm să verificați și să faceți lumină în acest caz. Comandantul Inspectoratului Județean de Poliție, domnul Lăzărescu (comisar șef de poliție Ciprian-Constantin Lăzărescu, n.a.), a zis «nu lăsați buletinele aici, mergeți cu ele la Caransebeș». Și așa a făcut acest cetățean, a dus buletinele la Poliția Caransebeș, la un domn Trotil, le-a înregistrat acolo, a dat o declarație, a fost pusă în mișcare o plângere penală. Am înțeles că i s-a sugerat să meargă să înregistreze cu propriul telefon, ceea ce este o chestiune totalmente absurdă. L-am învățat pe acest coleg al nostru să facă o plângere și la DIICOT Timișoara, a mers și a făcut plângere și acolo”.
Vinovați de fenomenul „Flotanții”, oamenii politici fără scrupule!
La rândul său, Romeo Dunca amintește că acest mecanism de fraudare a alegerilor se practica și pe vremea autobuzelor cu flotanți din timpul regimului Dragnea: „Este o obișnuință tolerată de autorități. Tolerată de oameni din poliție, de anumiți șefi, tolerată și de anumiți procurori! Pentru că un astfel de caz, în care vine cineva și-ți aduce 23 de buletine, din care calupuri de 6-7 au aceeași adresă nelocuibilă, care au fost ridicate de la un funcționar al primăriei fără ca titularul documentului să vină să semneze de primire, să faci asemenea lucruri cu un astfel de tupeu, favorizat de primarul care își dorește să rămână cimentat pe funcție – o astfel de cercetare se poate închide în două zile. Te-ai dus la adresă, ai văzut că locuința de la Păltiniș, sau de la Zorlențu Mare ori Brebu Nou, că la fel e și în acele comune, nu are geamuri, e-n paragină, că e imposibil de locuit acolo – ai terminat dosarul penal în două zile și îl trimiți în judecată!”
După ce că Poliția cărășeană se face că nu vede nimic din toate acestea, acum, la mai bine de o săptămână de când a fost sesizată oficial, „apare pe facebook și în presă o înregistrare cu acea persoană de etnie romă care sugerează că i s-ar fi oferit o sută de milioane recompensă de la Romeo Dunca, or Romeo Dunca habar n-are cine e omul ăla – își exprimă indignarea Ioan Popa. Așadar, ne trezim astăzi că acel cetățean care comitea fraudele dă declarații și încearcă să basculeze împotriva noastră toată această situație mizerabilă! Este uimitor cât de penali pot fi acei politicieni aflați în spatele unor astfel de manevre!”
În privința metodei „Flotantul” de fraudare a alegerilor în comune, Romeo Dunca semnalează și el faptul că „acest sistem de fraudă electorală este favorizat de oameni politici din județ! Acești oameni politici ar trebui să plătească! Oamenii care merg să-și facă buletine pentru 400 de lei sau intermediarii care mă sună să le dau recompensă, și le-am spus că nu le dau nimic, să meargă să declare la organele abilitate ce s-a întâmplat – nu aceștia sunt marii vinovați. Acel om a fost folosit de Nedelcea ori Popovici de la PSD, așa am înțeles, și a încercat să arunce pe seama noastră o bănuială că noi am fi plătit. Noi, care de fapt suntem cei care am reclamat ilegalitățile! Principalii vinovați sunt șefii care favorizează astfel de lucruri și care se află în poziții-cheie: oameni nepregătiți, yesmeni, oameni care n-au calități morale să conducă, oameni care consideră că orice fraudă poate fi acoperită”.
Ioan Popa îi cere șefului IPJ Caraș-Severin să informeze public, acum, nu după alegeri, în ce stadiu se află cercetările în dosarul cu ilegalitățile de la Păltiniș, precizând că va fi formulată și o solicitare oficială în acest sens Poliției Române. Iar Romeo Dunca este și mai tranșant: „Vă rog, domnule Lăzărescu, dacă nu reușiți să rezolvați această problemă, să stopați acest fenomen al flotanților ilegali, vă rog să vă depuneți demisia din funcție!”
(PE)
Comandat de Partidul Național Liberal
Cod mandatar financiar: 21240015
sursa foto: caon si gazetadecaraseverin