Bărbat din Glimboca, reținut după ce ar fi pătruns în locuința unei persoane în vârstă, sustrăgându-i o sumă de bani

arestat, politie

În cursul dimineții zilei de astăzi, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Glimboca, bănuit că ieri, în jurul orei 18.00, ar fi pătruns prin escaladarea gardului, în curtea sălașului unui bărbat de 88 de ani, situat la marginea orașului Oțelu Roșu, forțând ușa de acces în sălaș și sustrăgându-i bărbatului de 88 ani suma de 200 de lei din buzunarul de la geacă.

După comiterea faptei, bărbatul de 31 de ani a părăsit locuința bărbatului, fiind depistat în scurt timp de polițiști.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, cel în cauză fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru dispunerea de măsuri legale.