Bărbat din localitatea cărășană Submargine, mort sub tractorul cu care încerca să scoată un prun din rădăcină

Tragedie în Caraş-Severin! Un tânăr de 25 de ani a fost strivit sub un tractor, după ce a căzut cu mastodontul într-o râpă

Astăzi, în jurul orei 19.00, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că în localitatea Submargine, un bărbat s-ar fi răsturnat cu tractorul, fiind inconștient.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 42 de ani din localitate executa lucrări în grădină, încercând să scoată cu tractorul, un prun din rădăcină, cu ajutorul unui cablu de tractare, tractorul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul ar fi rămas încarcerat sub vehicul.

„Echipajul Smurd care s-a deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului de 42 de ani. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

sursa foto: arhivă

Related Posts