
Sindromul Impostorului sau ciudatul sentiment că ai păcălit pe toată lumea…
Ai simțit vreodată că nu te integrezi într-un context, că nu aparții grupului tău de prieteni sau colectivului de la locul de muncă? Ca și

Ai simțit vreodată că nu te integrezi într-un context, că nu aparții grupului tău de prieteni sau colectivului de la locul de muncă? Ca și

Teatrul de Vest Reșița și Asociația Țais anunță premiera spectacolului „AMKA” de Remus Octavian Câmpean în datele de 15, 16, 17 Noiembrie de la ora

Frica generată prin toate mijloacele de comunicare, tradiționale sau moderne, ajunge, poate de cele mai multe ori fără să vrea acest lucru, la fiecare receptor,

Într-o familie în care ambii părinți lucrează și au apărut copiii, este imposibil ca un singur părinte să facă față cu succes tuturor sarcinilor și

Ne curățăm hainele zilnic pentru a elimina murdăria, petele și transpirația. Dar cum îți explici că soluțiile care ucid bacteriile de pe haine îți afectează

Emoția ne ghidează trupul să mergem, să facem, să alegem și să acţionăm. Aceasta pretinde că știe uneori mai mult decât mintea, iar noi tindem

Deşi sunt cele mai populare aparate de jocuri de noroc, nu toţi se pot lăuda cu multe câştiguri demne de pus în ramă. Unii tratează

Dacă viața în esența ei naturală ar fi trăită ca valoare pozitivă și cu un conținut real, nu ar exista plictiseală … simpla noastră existență

Astăzi, 29 septembrie 2021, începând cu ora 17⁰⁰, Centrul de Tineret Mansarda găzduiește workshop-ul „Cunosc lumea desenând-o” cu Dan Perjovschi. Voluntarii centrului l-au cunoscut pe

Lipsa resurselor financiare (77%) și a educației în acest domeniu (60%), lipsa motivației (65%) și a consilierii în carieră (59%), dar și stările emoționale fluctuante