Search
Close this search box.

Colaborare în domeniul publicării rezultatelor științifice în baze de date internaționale ISI & SCOPUS

În perioada 9-11 noiembrie 2017, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa va organiza, în colaborare cu Academia Română de Ştiinţe Tehnice, Asociaţia Generală a Inginerilor din România și Societatea Română de Acustică, a şasea ediţie a conferinţei bianuale System & Structures. Conferinţa va beneficia, ca şi la ultimele ediţii, de suportul financiar oferit de Consiliul Județean Caraș-Severin.

Participanţii înscrişi la conferinţă sunt personalităţi marcante din domeniul ingineriei, din ţară şi străinătate, lucrările propuse pentru prezentare reflectând progresul cercetărilor proprii în varii domenii inginereşti. Nivelul ştiinţific ridicat al lucrărilor selectate face posibil, şi la această ediţie, colaborarea în vederea publicării cu prestigiosul Journal of Vibration Engineering and Technologies, jurnal indexat în bazele de date ISI (International Scientific Indexing) și SCOPUS!

Această activitate se înscrie în tendinţa manifestată tot mai intens de cooptare a cadrelor didactice de la Facultatea de Inginerie și Management în comitetele de redacţie ale jurnalelor de profil relevante şi în comitetele de organizare/ştiinţifice ale unor conferinţe de nivel internaţional.