Componente din aluminiu și fier vechi sustrase, în valoare de peste 16.000 de lei, recuperate de polițiștii din Bocșa

Componente din aluminiu și fier vechi sustrase, în valoare de peste 16.000 de lei, recuperate de polițiștii din Bocșa

În cursul nopții precedente, în jurul orei 22.15, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute au furat mai multe componente provenite din dezmembrarea unor remorci auto, depozitate pe un teren viran, în proximitatea unor hale din comuna Berzovia.

La scurt timp de la primirea sesizării polițiștii au identificat, pe DJ 572, în apropierea locului comiterii faptei, un autoturism în care se aflau 3 bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 45 de ani, toți din comuna Berzovia.

Din verificările efectuate s-a stabilit că cele 3 persoane s-ar fi deplasat în aceeași seară, cu un microbuz, la locul comiterii faptei, încărcând în autovehicul 7 obloane din aluminiu și aproximativ 200 de kilograme de fier vechi, componente dezmembrate de la remorci auto, bunuri pe care le-ar fi transportat la locuința unuia dintre ei.

”Bunurile sustrase, estimate la peste 16.000 de lei, au fost găsite de către polițiști, încărcate în microbuz, în fața locuinței unuia dintre cei trei, fiind recuperate și restituite persoanei vătămate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea tragerii la răspunde penală a persoanelor vinovate”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Related Posts