Consiliul Local Reșița a votat, un bloc din cele două din Mociur va fi demolat, celălalt va fi modernizat

Proiectul prin care „zona gri” din apropierea centrului Reșiței va fi transformată într-un loc decent și frecventabil a fost aprobat de Consiliul Local în ședința de ieri, în vederea finanțării din fonduri europene. Peste 8 milioane de lei vor fi investiți pentru redesenarea zonei de blocuri sociale din cartierul Mociur.

„Blocurile-ghenă” de la intrarea în cartierul Mociur, în care trăiesc, în condiții greu de imaginat, aproape 1.000 de oameni, vor deveni istorie. Proiectul „Reabilitarea și modernizarea fondului locativ existent – reabilitarea blocului Cămin nr. 2 de locuințe sociale și demolarea blocului Cămin nr. 1 de locuințe sociale, cartier Mociur – Municipiul Reșita, județul Caraș-Severin”– a fost aprobat de consilierii locali în vederea finanțării acestuia în cadrul Programul Operațional Regional prin Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 8,3 milioane de lei, din care în jur de 165.000 de lei reprezintă contribuția proprie a municipalității.

Explicațiile lui Grațian Dobre 

„Obiectivul general al proiectului îl constituie crearea condiţiilor necesare pentru integrarea a 910 persoane din cadrul populaţiei marginalizate și creșterea coeziunii sociale a comunităţilor marginalizate din zona urbană marginalizată Mociur. Proiectul urmărește reconfigurarea apartamentelor de locuit din Căminul nr. 2, astfel încât să ofere spaţii cu un confort ridicat. Totodată, având în vedere starea avansată de degradare a Căminului nr. 1, conform expertizei tehnice s-a recomandat demolarea acestuia”, explică directorul executiv al Direcției Dezvoltare Locală și Instituțională din cadrul Primăriei Reșița, Grațian Dobre.

Concret, reabilitarea Căminului nr. 2 presupune creșterea suprafeţelor locuibile, prin regândirea apartamentelor existente, crearea de spaţii noi interioare (bucătării, băi, spaţii de depozitare, holuri, balcoane), dar și de spaţii noi exterioare pe o suprafață de peste 3.500 de metri pătrați. Potrivit Raportului de specialitate al proiectului, pe terenul alocat au fost prevăzute lucrări de terasamente, plantări spaţiu vegetal, amenajare parcare, piaţetă, loc de joacă și alei. De asemenea, au fost prevăzute elemente de mobilier urban, iluminat exterior și lucrări de instalaţii sanitare exterioare.

„Ca urmare a realizării investiției, comunitatea va beneficia de spaţii locative reabilitate și soluții de integrare în comunitatea municipiului Reșiţa deoarece, în urma reabilitării acestor spaţii, zona va deveni mult mai atractivă, atât pentru locuitorii ei, cât și pentru cei ai cartierelor învecinate, dar și pentru turiști”, precizează Grațian Dobre.

Patru parcele de teren oferite gratuit, pentru construirea de locuințe

Tot în cadrul ședinței de ieri, consilierii locali au aprobat și atribuirea în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţelor a patru parcele în cartierul Mociur tinerilor care doresc să-şi construiască o locuinţă, ca urmare a depunerii, la Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa, a unor solicitări în acest sens din partea locatarilor afectaţi de proiectul ce vizează cele două cămine sociale. „Astfel, în zona Mociur, s-au creat patru parcele de teren pentru construirea de locuinţe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003, după cum urmează: lot 1 – 410 mp, lot 2 – 400 mp, lot 3 – 400 mp și lot 4 – 405 mp. Beneficiarii terenurilor sunt obligaţi să înceapă construirea locuinţelor în termen de un an de la data atribuirii terenului, în caz contrar, prin hotărâre a Consiliului Local, li se va retrage dreptul de folosinţă”, se precizează în expunerea de motive a proiectului Hotărârii de Consiliu Local.

Sursa: resita.ro