Copiii nu sunt bagaje de mână! Suntem responsabili pentru siguranța și viața copiilor noștri!

Un polițist aflat în timpul serviciului a fost acroșat de un șofer din Bocșa

Azi-noapte, în jurul orei 00:11, I.P.J. Caraș-Severin a fost sesizat de către o femeie din municipiul Reșița despre faptul că în urmă cu câteva zile și-a trimis fiica de 13 ani în Austria la rude, prin intermediul unei firme de transport internațional de persoane, încredințând-o unuia dintre șoferi, pe bază de procură notarială.

În cursul zilei de ieri, fiica acesteia trebuia să revină în țară cu același mijloc de transport, iar după ce ar fi luat legătura cu minora, fata i-ar fi spus mamei că se află pe raza județului Timiș, ulterior telefonul minorei fiind închis.

De asemenea, femeia nu a putut da alte detalii cu privire la identitatea persoanei căreia i-a încredințat minora sau cu privire la mijlocul de transport cu care se deplasa.

În urma verificărilor telefonice efectuate de către dispeceratul I.P.J. Caraș-Severin s-a reușit identificarea firmei de transport internațional cu care se deplasa minora.

În paralel, cazul a fost preluat de către polițiști de la I.P.J. Timiș, care au identificat-o pe minora de 13 ani, în apropierea localității Giarmata, microbuzul de transport persoane cu care se deplasa fiind oprit într-o benzinărie.

Minora a fost preluată de polițiști. Aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni sau contravenții, fiind predată mamei.

„Stimați părinți: Nu vă expuneți copiii la pericole, procedând precum în cazul prezentat! Nu confundați copilul cu un bagaj oarecare pe care îl puteți trimite singur prin intermediul unei firme de transport. Procedând astfel, copilul dumneavoastră poate deveni cu ușurință victimă a unor infracțiuni grave, precum trafic de persoane, infracțiuni de natură sexuală, furt sau violență! În calitate de părinți, suntem responsabili pentru siguranța și viața copiilor noștri!”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Related Posts