În jurul Dealului Crucii a fost organizată ultima fortăreață a Reșiței în perioada confictului de la 18 decembrie 1848, în contextul revoltei naționaliste a burgheziei europene, desfășurată în anii 1848 – 1849, care a generat o sumă de revoluții, cunoscute sub denumirea de “primăvara popoarelor”, îndreptate împotriva ordinii încă supranaționale stabilite de Congresul de la Viena (1814 – 1815).
La mai mulţi ani după desfăşurarea acestor evenimente sângeroase, muncitorii reşiţeni au ridicat pe acest deal o cruce de dimensiuni foarte mari, întâi din lemn, apoi, în 1874, din metal. De atunci, locul respectiv poartă numele Dealul Crucii, în amintirea victimelor căzute şi a distrugerilor suferite. Se spune că acest monument a protejat orașul, pentru că Reșița nu a mai suferit nicio distrugere comparabilă cu cea din timpul revoluţiei de la 1848, nici în timpul celor două războaie mondiale, deşi era centru industrial de primă importanţă, Reşiţa nu a fost supusă bombardamentelor aeriene.
“Pentru că avem o obligație să ne cinstim istoria și să o facem cunoscută pentru generațiile următoare, am demarat, alături de doamna arhitect Ioana Mihăescu și alți colaboratori, procesul de restaurare a acestui important monument. Crucea lui Herglotz va fi reabilitată, iar zona va deveni mult mai ușor accesibilă pentru cei ce doresc să o viziteze.
Dragi români, astăzi este ziua în care, împreună, ne sărbătorim țara. Îndemnul meu pentru dumneavoastră este să fim în fiecare zi BUNI ROMÂNI, oriunde ne aflăm!
La mulți ani, România! La mulți ani, români!“, declară Ioan Popa, edilul municipiului Reșița.




