Cu ocazia sărbătorilor Pascale, Primăria Reșița, a organizat un eveniment prin care a invitat copiii la joacă și la distracție, totodată.
În Centrul Civic, s-a desfașurat un spectacol de teatru și magie reprezentat de actorii Teatrului de Vest din Reșița, iar în Parcul Tricolorului s-au adunat cu mic cu mare pentru a se revedea cu personajele Disney.
Cei mai talentați dintre copii au desenat pe asfalt, iar cei mai mari au avut parte de un concert de muzică live, reprezentat de trupa RED FLAME. Micuții au participat chiar și la jocul Twist, iar ațlii mai curajoși au facut o plimbare cu poneiul.
Cei mai puternici dintre ei și-au arătat forțele jucând sfoara, au învațat să modeleze baloane și să confecționeze brațări. Cu această ocazie a fost susținut și un concurs, cu premii surpriză pentru cei mici, care au fost foarte încântați.
Cetățenii fiind entuziasmați de îndemnul Primăriei Reșița, împreună cu toți partenerii săi.


























