Începând din luna Martie 2023, pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa – Staţionar II beneficiază de investigaţii medicale complexe realizate cu un ecograf nou şi performant achiziţionat de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
Sistemul ecografic multidisciplinar staţionar de înaltă performanță este dedicat examinărilor de specialitate pentru pacienţi adulti, respectiv examinări abdominale avansate, vasculare, cardiologice, părți moi si urologice. Acesta dispune de un sistem ergonomic cu panou de lucru ușor de utilizat și intuitiv dotat cu cărucior incorporat ce dispune de roți orientabile pentru transportul facil. Valoarea echipamentului este de 183.000 lei fără TVA.
“Noi am răspuns solicitării venite din partea cadrelor medicale ale Secției Cardiologie din cadrul Staționarului II, pentru că aceștia își doresc echipamente medicale moderne și perfomante în spital. Banii sunt din bugetul Consiliului Judeţean, iar echipamentul este unul de înaltă performanță și va contribui la creșterea calității serviciilor medicale din cadrul spitalului“, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.