Femeie bătută de un bărbat într-o sală de pariuri sportive din Anina

1279 de cărășeni în autoizolare

La data de 07 martie 2021, polițiști din cadrul Poliției Orașului Anina au fost sesizați de către o femeie despre faptul că a fost lovită de un bărbat în incinta unei agenții de pariuri sportive de pe raza orașului.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii care s-au deplasat de urgență la fața locului, s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani ar fi agresat-o fizic pe victimă, lovind-o cu pumnii și picioarele și cu un obiect de mobilier.

Victima, în vârstă de 33 de ani, a fost preluată de un echipaj al Ambulanței și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a dispus verificări cu privire la modul de acțiune al polițiștilor în acest caz” , declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.