Fifor: “Hotelul Militar din Băile Herculane, va fi reabilitat”

“Toate facilitățile destinate militarilor, aflate în stare avansată de degradare, trebuie salvate. Mai ales când vorbim de spații aflate în patrimoniul cultural național sau care au fost facilități moderne și de interes pentru Armata română. Astăzi, la Herculane, m-am documentat împreună cu generalul Gheorghe Nistor, șeful Direcției domenii și infrastructură din cadrul MApN, asupra identificării soluțiilor tehnice pentru ca fostul hotel militar din inima stațiunii montane să fie repus pe harta punctelor de interes din cadrul sistemului militar medical, alături de Sanatoriul de Balneofizioterapie și recuperare medicală de la Baltatesti, Neamț sau Centrul de Refacere a Capacității de Muncă a Personalului Armatei de la Predeal, facilități moderne și cu o baza materială solidă.

Sunt om de administrație și știu că se poate obține performanță doar construind.

Cândva, hotelul de la Herculane, denumit și Sanatoriul Militar Regele Ferdinand I, era unul care oferea programe de recuperare avansate pentru militarii români care derulau programele de recuperare după misiuni și pentru raniți. Țin mult la acest proiect și de aceea am cerut ca acest program de restaurare să fie demarat la începutul anului viitor. Astfel, în doi ani vom avea o nouă bază pentru recuperarea militarilor raniți în teatre de operații, precum și o bijuterie arhitectonică recuperată și repusă în circuit.” declară Mihai Fifor, Ministru Apărării Naționale.

interior-hotel-militar-3 interior-hotel-militar-2 interior-hotel-militar baile-herculane-2 baile-herculane fifor-in-pod-alaturi-de-militari fifor-si-schitele-hotelului-militar fifor-mihai-si-militari-la-herculane interior-hotel-militar-5