Imagini șocante la Moldova Nouă! Un WC public din oraș a fost zugrăvit cu rahat! Autoritățile au început o anchetă pentru a găsi făptașii

Imagini șocante la Moldova Nouă! Un WC public din oraș a fost zugrăvit cu rahat! Autoritățile au început o anchetă pentru a găsi făptașii

Polițiștii locali din orașul de la malul Dunării au început o amplă anchetă pentru a identifica făptașului/făptașiilor care au vandalizat unul din wc-urile publice din zona Falezei Dunării, pereții wc-ului destinat bărbaților fiind împroșcat cu rahat la propriu.

După ce, în urmă cu câteva luni, câţiva locuitori ai oraşului au fost sancționați contravențional pentru că își făceau nevoile fiziologice pe unde apucau, în cursul zilei de ieri, 12.04.2023, în intervalul orar 18.30-19.00, faptele reprobabile ale unui cetățean sau chiar ale unor cetățeni, rămâne ca acest aspect să fie elucidat după studierea imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, au întrecut orice limită.

,,Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat! Sunt oripilat și bineînțeles că cei responsabili vor fi trași la răspundere, exact așa cum dictează legea! Ne dorim un oraș curat, civilizat și ne trezim cu astfel de comportamente care nici nu pot fi descrise în cuvinte. În loc să beneficiem de condițiile create, atunci când ne plimbăm pe Faleza Dunării sau petrecem timp cu familia la diferiții agenți economici din zonă, noi nu facem altceva decât distrugem. Ce să zică oamenii, turiștii, care ne promovează oraşul? Așa știm să ne promovăm? Dar oamenii de bună credință, civilizați și cu bun simț, cum să utilizeze o astfel de toaletă? Fără doar și poate, nu voi toleranta astfel de apucături!”, a subliniat primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță.