Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, în calitate de coordonator al comisiei constituită în baza HG nr.640/2017 pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018, a organizat în data de 13 martie 2018 o întâlnire de lucru la care au participat membrii comisiei. Cu această ocazie au fost discutate aspecte legate de întocmirea unui calendar pentru desfășurarea activităților aferente implementării măsurilor auxiliare la nivelul unităților de învățământ.
“Totodată, au fost abordate o serie de problematici legate de controalele mixte care se vor derula în unitățile de învățământ din județul Caraș-Severin, cu scopul de a asigura distribuția în condiții igienice și la timp a produselor lactate și de panificație. Astfel, în perioada 12-28 februarie 2018 au fost efectuate 8 verificări la unitățile școlare din județ și o verificare la un producător/distribuitor, nefiind aplicate sancțiuni”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin.
Grupul de lucru responsabil cu derularea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 constituit la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin a verificat centralizatoarele și avizele în vederea decontării sumelor necesare către furnizori și s-a reunit într-o întâlnire de lucru lunară pentru eficientizarea modului de implementare. Totodată, acesta a transmis notificări către un furnizor pentru respectarea condițiilor contractuale.
La nivelul județului Caraș-Severin, în anul școlar 2017-2018, se înregistrează un număr de 24.831 beneficiari, iar distribuția se derulează normal, după graficul stabilit cu furnizorii.




