Incendiu puternic la o anexă din Văliug: pompierii au intervenit timp de două ore

Un incendiu violent a izbucnit aseară, în jurul orei 21:00, la o anexă și o terasă din lemn din localitatea Văliug, județul Caraș-Severin. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița au intervenit rapid, cu trei autospeciale de stingere, sprijiniți de o ambulanță SMURD și echipajul SVSU Văliug.

Intervenția a durat aproximativ două ore, timp în care salvatorii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la restul locuinței. Incendiul a afectat o suprafață considerabilă, distrugând acoperișul pe aproximativ 200 de metri pătrați, patru panouri solare montate pe acesta și mobilierul din terasa alăturată anexei.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, provocat de un cablu defect. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Autoritățile le reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice pentru prevenirea unor astfel de incidente.

Sursă foto: arhivă