Search
Close this search box.

Ioan Popa: „Reșița a renăscut cu fonduri europene. Haideți să continuăm împreună!”

Ioan Popa: „Reșița a renăscut cu fonduri europene. Haideți să continuăm împreună!”

Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a transmis recent un mesaj către cetățeni, în care reamintește transformările prin care a trecut orașul începând cu anul 2016. Edilul punctează investițiile realizate cu ajutorul fondurilor europene, dar și provocările depășite, lansând totodată un apel la unitate și continuitate în direcția dezvoltării europene.

Într-un mesaj adresat reșițenilor, Ioan Popa a făcut un bilanț al celor opt ani de mandat la conducerea orașului, scoțând în evidență atât starea gravă în care a găsit administrația locală în 2016, cât și eforturile constante de modernizare prin proiecte europene.

Am preluat Primăria orașului Reșița în anul 2016, într-o stare deplorabilă. Orașul se afla într-un proces avansat de degradare, rezultat al administrațiilor precedente”, a declarat primarul.

Unul dintre cele mai importante puncte ale administrației sale a fost accesarea de fonduri europene, pe care le consideră cheia modernizării orașului.

Șansa pe care am avut-o atunci a fost posibilitatea de a atrage fonduri europene. Și am făcut acest lucru: până astăzi, am reușit să aducem în Reșița peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, cu ajutorul cărora am realizat proiecte majore”, a mai adăugat acesta.

Printre aceste proiecte, edilul menționează modernizarea transportului public prin introducerea de tramvaie noi, reabilitarea liniilor de tramvai, precum și achiziția de autobuze electrice, amenajarea de zone pietonale și piste pentru biciclete. Acestea au contribuit la „schimbarea substanțială a infrastructurii de transport urban a Reșiței”.

Educația a fost un alt pilon important: „Am reușit, de asemenea, modernizarea tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș – tot cu sprijinul fondurilor europene”, a punctat Popa.

În ciuda dificultăților, primarul vorbește despre o transformare profundă nu doar în aspectul orașului, ci și în mentalitatea locuitorilor: „Viața s-a schimbat în acești ani. Oamenii au început să creadă din nou în orașul lor. Și, mai important, au început să creadă în ei înșiși.

Ioan Popa nu a omis nici dimensiunea electorală, amintind sprijinul puternic primit în alegerile din 2020 și 2024: „Celor care în 2020 și în 2024 mi-ați acordat încrederea voastră, oferindu-mi 74% dintre voturi la alegerile locale din Reșița, vă mulțumesc. Mă adresez vouă, în primul rând, și vă rog din suflet: veniți alături de noi!

Apelul său este unul clar: menținerea Reșiței pe un drum european, în contextul unor proiecte majore aflate în derulare, printre care se numără un nou spital județean și investiții în infrastructură care, potrivit primarului, pot „schimba viața tuturor reșițenilor și chiar a tuturor românilor”.

Să nu punem în pericol tot ceea ce am construit. România a urmat în ultimii ani un drum clar european – și trebuie să rămânem pe acest drum”, mai spune primarul.

În încheiere, Popa a îndemnat cetățenii să susțină continuarea acestui parcurs: „Trebuie să alegem, prin vot, un om care să ne mențină pe acest traseu european.

Prin ieșirea sa publică, Ioan Popa se alătură unei liste tot mai vizibile de lideri locali care aleg să se implice în dezbaterea prezidențială, semnalând astfel o tendință de clarificare a poziționărilor în interiorul dreptei politice. Sprijinul pentru Nicușor Dan reflectă și o preferință pentru un model de conducere bazat pe competență și sobrietate, într-un moment în care vocile radicale amenință coeziunea socială și parcursul european al României.