La Moldova Nouă se fac investiții în educație și cultură prin proiecte transfrontaliere

La Moldova Nouă se fac investiții în educație și cultură prin proiecte transfrontaliere

O nouă întâlnire de lucru i-a adus la aceeași masă pe reprezentanții Primăriei Moldova Nouă și pe cei ai administrației publice locale din Golubac, Serbia, tema discuțiilor fiind concentrată atât pe investițiile din domeniul educației, cât și pe cele care vizează segmentul cultural, dată fiind pârghia proiectelor transfrontaliere.

Alături de conducătorii unităților de învățământ din cele două țări vecine, factorii de decizie întruniți în sala de ședințe a Primăriei orașului Moldova Nouă au conchis ca fondurile transfrontaliere să fie folosite pentru îmbunătățirea segmentului educativ și cultural.

Ca atare, cele două administrații publice locale și-au propus să aplice atât pentru achiziționarea de costume populare, păstrarea tradițiilor și obiceiurilor reprezentând o prioritate pentru fiecare comunitate, cât și achiziționarea echipamentelor de joacă pentru copii, vizate în cazul orașului de la malul Dunării fiind: Școala Gimnazială “Alexandru Moisi” și Grădinița cu program prelungit “Sf. Stelian”.