La Reșița, va fi reabilitată, modernizată și dotată Școala Gimnazială nr. 7

Sunt prevăzute intervenții la corpul de clădire al Școlii nr. 7 (regim de înălțime Sp+P+2E, suprafață construită desfășurată 2.215 mp), corpul Școlii Gimnaziale nr. 10 (Sp+P+2E, 2.232 mp), sala de sport, sala de gimnastică și atelier.

Vor fi izolați termic pereții exteriori și planșeul peste ultimul nivel, se va consolida șarpanta, acolo unde este cazul, se vor reface finisajele și instalațiile termice, sanitare și electrice, inclusiv branșamentele, se vor reorganiza și suplimenta grupurile sanitare, se vor înlocui ferestrele și ușile.
La corpurile de școală va fi montat câte un lift exterior accesibil persoanelor cu dizabilități și vor fi montate și rampe de acces.

Proiectul cuprinde și achiziția de noi dotări: mobilier, materiale didactice, echipamente IT, dotări pentru sala sport etc.
De asemenea, vor fi realizate amenajări exterioare: noi împrejmuiri, modernizarea și reamenajarea terenurilor de sport și a curții școlii, iluminat.

Valoarea totală a proiectului este de 14,5 milioane lei, din care 14,27 milioane lei finanțare nerambursabilă, prin Regio-POR 2014-2020.

Perioada de implementare este de 41 de luni. Beneficiar – Primăria Reșița.

Facebook Comments

Reclama ta aici