În urma activităților de control efectuate în perioada 29 ianuarie – 05 februarie, polițiștii împreună cu specialiștii silvici, au aplicat, pentru neregulile constatate 2 sancțiuni contravenționale de 10.000 de lei și s-a confiscat peste 275 mc de material lemnos, în valoare de aproximativ 55.186 de lei.
Astfel, în baza unor acțiuni comune, polițiști din cadrul Compartimentului Combaterea Delictelor Silvice și specialiști de la Garda Forestieră Județeană au efectuat un control la un depozit de material lemnos, din zona Bozovici, ocazie cu care au constatat că societatea comercială în cauză ar fi expediat fără documente de proveniență sau de însoțire peste 150 mc. lemn rotund rășinoase și ar fi deținut alți 125 mc. lemn rotund specia fag fără a-i putea dovedi provenința legală.
Persoana juridică a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 de lei și confiscarea materialului lemnos, din speciile brad, molid, duglas și fag, cu o valoare totală de aproximativ 55.186 de lei.
Polițiștii efectuează și în perioada următoare astfel de activități de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul silvic.