Lucrări subterane în Centrul Civic al Reșiței

Primăria Reșița folosește cele mai noi tehnologii pentru a remedia problemele specifice rețelei de canalizare din Centrul Civic al orașului. Conductele sunt colmatate pe unele porțiuni în proporție de 80%, arată primarul Ioan Popa.

Rețeaua de canalizare din zona Centrului Civic totalizează 522 metri liniari de conducte. Acestea se află într-o stare deplorabilă, în unele porțiuni fiind colmatate în proporție de 80%. Pentru a putea remedia aceste deficiențe, folosim cele mai noi tehnologii, indentificarea problemelor cu ajutorul unor roboți CCTV și decolmatarea cu apă sub presiune. Procesul include și reparația pereților prin cămășuirea acestora cu un tub flexibil, impregnat cu rășini speciale”, informează primarul Reșiței, printr-o postare pe Facebook.

Ploile din aceste zile ne aduc aminte cât de importante sunt astfel de lucrări, subliniază Ioan Popa. „După ce în anii trecuți au existat în oraș multe zone inundate, astăzi nu mai avem astfel de probleme pentru că, pe parcursul ultimilor ani, am intervenit în zonele sensibile. Mai sunt multe de făcut, însă deja se observă o schimbare în bine. Continuăm să reparăm orașul, împreună!”, mai spune edilul-șef al municipiului Reșița, citat de resita.ro.

Facebook Comments

Reclama ta aici