Mâinile unite ale copiilor din Caransebeș și Michelstadt

40 de copii caransebeșeni și germani au fost premiați astăzi de primarul Felix Borcean, ca o recunoaștere a implicării lor în activități de protecție a mediului în municipiul Caransebeș.

„A fost o acțiune foarte reușită a unor copii din Germania și din Caransebeș, sub oblăduirea surorilor franciscane care au inițiat programe pentru cei tineri, utile și distractive. Din programul lor nu a lipsit ecologizarea unei zone din Parcul Teiuș, un exemplu de urmat dar și un semnal de alarmă pentru cei care sunt mai puțini prieteni cu natura. Copiii au socializat, și-au împărtășit din cultura fiecărei nații, iar eu am primit de la ei un tablou cu obiectivele turistice din orășelul lor, Michelstadt, o idee de urmat și pentru noi, pentru că și Caransebeșul deține multe astfel de obiective”, a spus primarul Felix Borcean.

Organizatorii acțiunii sunt Congregația Surorilor Franciscane, prin surorile Lidia și Mariana, Asociaţia „Ajutorul copiilor pentru viaţă”, prin profesorii Mietta și și Constantin Petruța Iovanovici, precum şi Parohia Romano-Catolică „Sfântul Sebastian” din Michelstadt.