Lucrările de reabilitare a celor două clădiri și la sala de sport începute în iunie 2019, pentru care, în urumă cu doi ani Primăria Reșița împreună cu Agenția de Dezvoltare Regională Vest au semnat un contract de finanțare europeană, se vor finaliza cel mai târziu în această vară. Valoarea totală a proiectului pentru reabilitarea energetică pe care Ioan Popa a semnat-o în martie 2018 pentru reabilitarea Colegiului Național ”Traian Lalescu” este de 8,36 de milioane de lei, din care de 6,88 de milioane sunt nerambursabili.
Obiectivul primarului Popa este modernizarea tuturor unităților de învățamânt din Reșița. Montarea panourilor fotovoltaice vor genera 75% din energia de funcționare necesară Colegiului Național ”Traian Lalescu” din Reșița. Aceste panouri automatizate se vor adapta după soare.
“Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea lucrărilor de modernizare a Colegiului Național “Traian Lalescu”. În aceste zile se montează panourile fotovoltaice. Acestea vor genera peste 75% din totalul energiei consumate de întreg ansamblul de clădiri și fac parte dintr-un sistem automatizat de patru piloni, care se regleazã automat după soare. Tehnologia folosită este de ultimă generație, iar elevii și profesorii se vor bucura curând de cele mai bune condiții. Este obiectivul meu ca în următorii ani să modernizam toate unitățile de învățământ iar Reșița să devină un exemplu în ceea ce privește infrastructura școlară“, transmite Ioan Popa, primarul Municipiului Resita.
Primarul Popa a mai semnat patru contracte de finanțare europeană cu ADR Vest pentru reabilitarea termică a Liceului Teoretic ”Traian Vuia” a Liceului Teologic Baptist a Colegiului Economic al Banatului Montan și a Colegiului Național Mircea Eliade, dar și a unor grădinițe din municipiul de pe Bârzava.






