Modernizări la Centrul Bunavestire din Caransebeș

Consiliul Judeţean Caraş-Severin se apleacă, de fiecare dată, asupra unei componente importante, şi anume, asistenţa socială. În acest sens, au fost efectuate şi finalizate lucrările din cadrul proiectului ”Amenajări, reparaţii şi modernizări”, la obiectivul de investiţii Centrul Bunavestire din Caransebeş.

”La invitația Consiliului Județean Caraș-Severin, prefectul județului, Matei Lupu, a participat marți, 20 martie, la recepția lucrărilor efectuate în cadrul proiectului ”Amenajări, reparaţii şi modernizări” la Centrul Bunavestire din Caransebeş. Proiectul a urmărit creșterea gradului de confort pentru copiii şi adulţii instituționalizați, dar și asigurarea condițiilor necesare pregătirii beneficiarilor pentru inserția în societate. În total, centrul dispune de 100 de locuri pentru copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi”, declară prefectul județului, Matei Lupu.

Alături de prefectul judeţului Caraş-Severin, domnul Matei Lupu, şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, doamna Elena Amzoi, a fost si Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

”Am vizitat, astăzi, centrul şi pot spune că suntem mulţumiţi de ceea ce s-a realizat aici. Proiectul a avut ca scop crearea unor condiții optime de viață pentru copiii şi adulţii instituționalizați, în vederea respectării standardelor, prin separarea copiilor de adulţi și a creșterii calității vieții, precum și a condițiilor necesare pentru pregătirea acestora în vederea inserției sociale. În total, după aceste lucrări, vom avea 100 de locuri pentru copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi, care vor beneficia de un confort sporit, la standarde europene”, declară președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.