Astăzi, 05 aprilie 2022, în timpul executării unor săpături, executate de către lucrători ai Primăriei Moldova Nouă, a fost găsit un proiectil perforant, calibru 76 mm, provenit din timpul conflictelor armate.
La fața locului, s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin pentru cercetarea și preluarea muniției în condiții de siguranță.
”Intervenția s-a desfășurat fără incidente. Echipa pirotehnică a Inspectoratului nostru a fost solicitată, astăzi, să intervină și în municipiul Reșița pentru o misiune de asanare a teritoriului de muniție rămasă neexplodată. De data aceasta, a fost vorba despre o bombă de aruncător artilerie, cu un calibru de 120 mm găsită, în curtea unei grădinițe închisă pentru renovări, din cartierul Lunca Bârzavei”, transmite reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin.
Având în vedere faptul că, în aceasta perioada din an, sunt efectuate o serie de lucrări, săpături în domeniul construcțiilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgenta “SEMENIC” al județului Caras-Severin atrage atenția asupra riscurilor care pot să apară în cazul descoperirii unor muniții sau elemente de muniție. Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări grave, persoanele care găsesc astfel de muniții sunt rugate să solicite sprijinul echipajelor specializate prin SNUAU 112.




