În anul 2017, în luna aprilie, numărul copiilor născuți vii în cadrul populației Cărășene a fost mai mic cu 54 decât cel înregistrat în luna aprilie 2016. Numărul de decese a crescut cu 47 de persoane decedate, în comparație cu luna aprilie a anului 2016.
Natalitatea depinde, în mare măsură, de comportamentul și interesele grupului uman și de aceea se poate vorbi despre două tipuri de natalitate: potentială și reală. Natalitatea potentială poate fi atinsă atunci când nu se pune problemă controlului nașterilor. Valoarea maximă care s-ar putea atinge este de 60 ‰, dar această situație nu se mai întâlnește aproape nicăieri pe Glob. Nici în perioadele mai indepărtate, când natalitatea potentială era mai frecvent atinsă, valoarea să nu ajungea decât rar la acest procentaj.
În schimb sporul natural se menține în continuare negativ în comparație cu anul anterior -224 persoane, în luna aprilie 2017. În anul 2016, luna aprilie sporul natural a fost de -123 de persoane.
Rata de mortalitate este mult mai mare față de cea a natalității și este în creștere de la an la an, această rată masuara numărul deceselor raportate la un anumit număr de populație.

La capitolul stare civilă stăm bine, cu un număr de 35 de căsătorii în plus, față de luna aprilie a anului 2016, atunci când s-au înregistrat un nr. de 81 de căsătorii.
Capitolul divorțuri vine cu diferență de un divorț în plus față de aceiași lună a anului trecut, divorțuri pronunțate prin ordine judecătorești definitive conform Legii nr. 202/2010.




