O femeie în vârstă de 57 de ani a fost incendiată de către un bărbat, pe o stradă din Verendin

În această dimineață, în jurul orei 07:00, Poliția Stațiunii Băile Herculane a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că în localitatea Verendin, comuna Luncavița, un bărbat a aruncat cu benzină peste o femeie în vârstă de 57 de ani și i-a dat foc.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că în această dimineață, un bărbat de 49 de ani din Verendin ar fi incendiat-o pe femeia de 57 de ani, pe o stradă din localitate, aceasta fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital.

“Bărbatul de 49 de ani a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției pentru cercetări și dispunerea măsurilor legale, care se impun. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă  de omor și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri în conformitate cu Codul de procedură penală”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin.

Facebook Comments

Reclama ta aici


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0