Ultima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, dedicată educației rutiere, a adus față în față peste 350 de elevi din clasele I – VIII și polițiști de poliție rutieră din toate orașele județului.
„Lecțiile” au vizat atât regulile de circulație care trebuie respectate, de pietoni, dar și de bicicliști, sfaturile preventive atât de necesare pentru copii noștri, dar și câteva exemple asupra urmărilor posibile în cazul nerespectării lor.
Câteodată am fi surprinși cât de multe nereguli observă copiii noștri în trafic! Dar, în aceeași măsură, putem fi surprinși de faptul că, aceeași copii, deși cunosc regulile de circulație, recunosc faptul că uneori nu le respectă!
Datoria noastră, atât a părinților, cât și a profesorilor, dar a polițiștilor, este să-i facem conștienți de riscurile care pot să apară în urma nerespectării regulilor de circulație, să-i facem să le înțeleagă și să le asume!
O parte dintre copii, cei care au participat la activitățile de vineri, au învățat ceva în plus. Pentru siguranța lor, pentru siguranța tuturor copiilor, pentru siguranța noastră, poliția rutieră vă îndeamnă, vă recomandă să respectați regulile de circulație și vă urează DRUM BUN !!




