Poliția Locală și țigările de contrabandă

În urma acţiunilor specifice desfăşurate de poliţiştii locali din cadrul Biroului Ordine Publică al Direcţiei Poliţia Locală a municipiului Reşiţa,  pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit au surprins o persoană ce deţinea şi oferea spre comercializare ţigarete de provenienţă străină, netimbrate.

Poliţiştii locali au identificat-o pe numita R. Dorina cu vârsta de 62 de ani, domiciliată în Reşiţa care a fost surprinsă în repetate rânduri în timp ce comercializa ţigări netimbrate, asupra ei fiind găsite 31de pachete ţigări de mărci diferite şi suma de 275 lei.

Au fost întocmite procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea Legii nr.12/1990 R, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicitesusnumita fiind sancţionată cu amendă contravenţională în valoare totală de 750 de lei.

Documentele întocmite de poliţiştii locali precum şi bunurile ridicate în vederea confiscării, au fost depuse în Camera de Bunuri Confiscate a instituţiei.

Facebook Comments

Reclama ta aici