În cursul zilei de ieri, 12 decembrie, polițiști de la Compartimentul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Timișoara, au descoperit, în urma unui control efectuat la un canton silvic din administrarea Ocolului Silvic Anina, 34 de pomi de Crăciun din specia brad, care nu aveau aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular.
Din verificări a rezultat faptul că cei 34 de pomi au fost tăiați dintr-un parchet destinat recoltării pomilor de Crăciun, cu aprobarea instituției abilitate, iar la momentul transportării de la locul de recoltare până la canton, nu ar fi avut aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzută de normele silvice în vigoare.
În cauză a fost aplicată amendă contravențională în valoare de 3.000 de lei, iar cei 34 de pomi de Crăciun au fost ridicați în vederea confiscării și predați Ocolului Silvic Bozovici.