„Presa cărăşeană promovează ia românească şi brâul cărăşean”

„Presa cărăşeană promovează ia românească şi brâul cărăşean”

Sute de reşițeni au fost prezenți astăzi în centrul municipiului, pentru a lua parte la un eveniment cultural unic, ce are în centrul atenției două repere ale identității regionale, dar şi naționale: ia românească şi brâul bănățean.
De la mic la mare, purtând ii şi costume populare, participanții au urmărit pe scena din Piața 1 Decembrie 1918 ansamblurile venite să îi încânte cu dansuri tradiționale, pentru ca în final să se prindă cu toții la joc.

„Presa cărăşeană promovează ia românească şi brâul cărăşean” este o inițiativă a jurnaliştilor Paula şi Vasile Neamțu, care, alături de Societatea pentru cultură „Metarsis” au transformat acest eveniment, ajuns deja la ediția a şasea, într-o frumoasă tradiție.

La festivalul iei românești a fost prezent și președintele consiliului județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

„Am petrecut o după-amiază deosebit de frumoasă, astăzi, când foarte mulţi oameni au purtat ia românească şi au jucat brâul bănăţean, în centrul municipiului Reşiţa. Recunosc, nu m-am aşteptat să vină atât de multă lume, dar acest lucru a demonstrat că prin astfel de manifestări ne dorim să arătăm că ţinem la valorile noastre identitare. Cărăşenii au dovedit, şi acum, la 100 de ani de la desăvârşirea statului naţional român, că duc mai departe tradiţiile şi portul nostru popular. Şi sunt convins că, de la an la an, numărul celor prezenţi la această sărbătoare va creşte. Felicitari tuturor!”, a mai adăugat acesta.