Prins la furat în Piața Agroalimentară Reșița Sud

arestat,politie,arest,puscarie, detentie,catuse

Ieri-noapte, în jurul orei 04.30, polițiști de ordine publică de la Poliția Municipiului Reșița au depistat în flagrant delict un tânăr din localitate, care împreună cu alți doi tineri, toți cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, ar fi pătruns prin spargerea unui geam într-un chioșc din zona Pieței Agroalimentare Reșița Sud, de unde ar fi sustras diferite bunuri.

După comiterea faptei, doi dintre tineri au fugit în direcții necunoscute, iar cel de-al treilea a fost depistat de polițiști pe strada Libertății.

”În urma efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite un telefon mobil, 4 ceasuri de mână, brichete, baterii, bilete și abonamente de transport public în comun, bunuri despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost sustrase din interiorul chioșcului. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și efectuează cercetări în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a celor vinovați”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Facebook Comments