Miercuri, 14.03.2018, ora 10.00-12.00, prodecanul Facultății de Ştiinţe Economice, conf. univ. dr. Mirela Minică alături de studenți și împreună cu profesorii Silvia Zaharia şi Mihaela Moșoarcă de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” au organizat o serie de activităţi interactive de educaţie financiară adresate elevilor din clasele a XII-a.
Activitatea face parte din proiectul profesorilor economişti de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Caravana educaţiei economice. Cum să-mi dezvolt inteligenţa economică? (IQ-EC), proiect educaţional implementat în parteneriat cu sprijinul Băncii Comerciale Române (BCR).
Principalul obiectiv al proiectului este promovarea educaţiei economice în rândul elevilor din liceele judeţului Caraş-Severin, în scopul de a-i pregăti pentru următoarea etapă de viaţă: student, salariat și/sau viitor antreprenor.





