Reșița va avea un sistem modern de iluminat public

Primăria Reșița a finalizat procedura de achiziție pentru serviciile de modernizare a iluminatului public din oraș

Ofertantul câștigător este asocierea între S.C ELBI ENERGY PROJECTS S.R.L și S.C ELECTROECHIPAMENT INDUSTRIAL S.R.L.

Proiectul are ca obiectiv reducerea consumului de energie electrică precum și a costurilor de exploatare și mentenanță în comparație cu un sistem de iluminat clasic. Valoarea totală a investiției este de 20.102.635,49 lei iar finanțarea este obținută prin Programul Operațional Regional – POR 2014-2020, cu o contribuție de 2% din bugetul local.

SISTEMUL DE ILUMINAT PUBLIC VA FI MODERNIZAT PRIN:

  • înlocuirea și completarea pe stâlpii existenți a 2115 corpuri de iluminat cu LED;
  • extinderea rețelei de iluminat pe o lungime de 10 km cu 476 stâlpi metalici pe care se vor monta 477 corpuri de iluminat noi;
  • implementarea unui sistem inteligent de management prin telegestiune: numărul total de corpuri de iluminat controlate prin telegestiune este de 2592 buc;
  • realizarea a 4 treceri de pietoni inteligente și instalarea de dale fotovoltaice;

Durata de execuție a întregului proiect fiind de 11 luni.