Reșițean implicat într-un accident în Drobeta Turnu-Severin

În data de 19 octombrie a.c., ora 19.50, pe DN6 în afara localității Gura Văii, un bărbat de 31 ani, din Drobeta Turnu-Severin, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat în efectuarea unei depășiri neregulamentare și pentru a evita impactul cu un alt autovehicul care circula din sens opus, a revenit pe banda sa și a intrat în coliziune un o mașină condusă regulamentar în aceeași direcție, de un bărbat de 45 ani din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin, după care a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un parapet. Din accident a rezultat rănirea gravă a șoferului vinovat de producerea accidentului și rănirea ușoară a unui pasager de 33 ani din același auto.

Șoferul vinovat avea o alcoolemie de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În urma accidentului, două persoane, care au suferit politraumatisme, au primit ingrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportate la UPU Drobeta Turnu Severin, în stare de conștienta . Totodată, pompierii Detasamentului de Pompieri Dorbeta Turnu Severin au asigurat și măsurile de aparare împotriva incendiilor la unul dintre autoturismele implicate în accident.

Alte patru persoane, aflate în celalalt autoturism, nu au necesitat îngrijiri medicale. Circulatia feroviara a fost întreruptă.

Facebook Comments

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

Reclama ta aici