România va primi fonduri europene pentru pescuit, afaceri maritime și acvacultură

pescuit, undita, pescar

Noi fonduri europene alocate României. România va primi 232 de milioane de euro din Fondul european pentru pescuit, afaceri maritime și acvacultură.

Programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) pentru România a fost adoptat de Comisia Europeană. Programul este destinat implementării politicii comune în domeniul pescuitului.

24% din contribuția UE este destinată pescuitului sustenabil, 47% va fi investită în acvacultura sustenabilă şi în procesare şi comercializare, 23% va fi dedicată economiei albastre sustenabile în regiunile de coastă, iar 6% pentru asistență tehnică. Investițiile vor contribui la obiectivele de mediu şi climatice ale UE.

Vor fi sprijinite, printre altele:

  • investiţiile pentru respectarea obligaţiei de debarcare şi modernizarea infrastructurii de pescuit;
  • politicile de conservare a pescuitului;
  • eficienţa energetică şi decarbonizarea în sectorul pescuitului şi al acvaculturii;
  • încetarea temporară a activităţii legată de obiectivele politicii de conservare şi de criza de sănătate publică;
  • sprijinul pentru pescuitul costier la scară mică;
  • investiţiile în proiecte de acvacultură durabilă; sprijinul pentru noile organizaţii de producători;
  • compensaţiile pentru serviciile de mediu;
  • controlul pescuitului şi colectarea de date pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului ;
  • inovarea;
  • dezvoltarea durabilă a zonelor de coastă şi a zonelor interioare în contextul economiei albastre prin intermediul grupurilor de acţiune locală.