Standuri didactice moderne în dotarea laboratoarelor din domeniul ingineriei, la UEMR

Facultatea de Inginerie și Management derulează prin Fondul de Dezvoltare Instituțional (FDI) al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) proiectul Modernizarea bazei materiale pentru susţinerea activităţilor didactice în domeniul  tehnic la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, în valoare totală de 137.000 lei. Pe parcursul acestei săptămâni s-au derulat o serie de sesiuni de instruire, parte a activităților […]

Sprijin Italian pentru spitalul din Caransebeș

Consulul onorific al Italiei la Timișoara, Niccolo Maso, s-a aflat joi pentru câteva ore la Caransebeș, unde s-a întâlnit atât cu primarul Felix Borcean, cât și cu conducerea Spitalului Municipal de Urgență. Medic radiolog de profesie, Maso nu a venit cu mâna goală, ci cu aparatură pentru secția de Anestezie-Terapie Intensivă. „Am adus aparatură de […]