Peste 1.400.000 de persoane au tranzitat frontiera în perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale

Traficul prin punctele de trecere a frontierei de la granița de vest, în această dimineata, se încadrează în valorile normale, după ce, în ultima săptămână, s-a înregistrat un trafic ridicat ca urmare a întoarcerii în țară a cetățenilor români pentru a petrece Sărbătorile Pascale. Astăzi, cele mai tranzitate sunt punctele de la granița cu Bulgaria, […]
38 de cetățeni străini, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu Gruparea Mobilă de Jandarmi, au depistat 38 cetăţeni din Irak și Pakistan, care au încercat să intre ilegal în România, din Serbia. În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița, judeţul Caraș-Severin, în […]
Vă recomandăm alimentație rezonabilă de Paște!

În această perioadă, una dintre tradițiile românești este aceea de a avea cât mai multe pe masă. Sărbătorile Pascale înseamnă, de obicei, și mese mai îmbelșugate. Nu ar fi nimic rău în asta, dar autoritățile sanitare recomandă moderație, din acest punct de vedere. Consumul exagerat de carne, mai ales de carne de miel, de drob […]
RECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚA CUMPĂRĂTURILOR DE PAȘTE

Pentru a vă bucura pe deplin de bunurile cumpărate, Poliţia Română vă oferă câteva recomandări pentru protecţia dumneavoastră. La cumpărăturile în magazine: Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar! Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora! Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi […]
Alţi 34 migranţi, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au depistat, în zona de competenţă a Sectoarelor P.F. Moraviţa și Oravița, 34 cetăţeni din Irak și Pakistan care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. În ultimele 24 de ore, poliţiştii de […]
Acţiunea desfăşurată de efectivele de poliţişti locali la club OZON

Acţiunea desfăşurată cu efective mărite de poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Reşiţa în club „OZON” din Reşiţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă 7/8 aprilie 2017, între orele 23ºº-03ºº, a avut ca scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător, a prevenirii şi combaterii eficiente a fenomenului criminogen înregistrat în zona […]
Alți 34 migranți opriți la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu Gruparea Mobilă de Jandarmi, au depistat, în zona de competenţă a Sectoarelor P.F. Oraviţa, Moraviţa și Lunga, 34 cetăţeni din Pakistan și Siria care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul […]
FOTO Accident la Brebu

Azi, 12 aprilie, în jurul orei 07.45, a avut loc un accident rutier pe raza localității Brebu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Reșița, a condus un autoturism pe D.N.58, dinspre Reșița spre Caransebeș. Pe raza localității Brebu, […]
12 aprilie 2017 Primăria Reşiţa continuă campania ,,Reșița curată–Curățăm și Menținem”

Primăria Municipiului Reşiţa continuă campania ,, Reșița curată – Curățăm și Menținem ” împreună cu 5 unităţi şcolare înscrise voluntar în acest demers (50 de elevi și cadre didactice pe fiecare traseu). De această dată vizate sunt intrările în municipiul Reșița după cum urmează: REȘIȚA – SOCENI (aprox. 16 KM)-Colegiul Național Mircea Eliade REȘIȚA – […]
Elevii din Brebu și Ezeriș au învățat despre siguranță de la reprezentanţii ISU „SEMENIC” al Județului Caraș-Severin şi E.ON

Utilizarea energiei și gazelor naturale nu mai are secrete pentru cei peste 60 de copii din cele două localităţi din judeţul Caraș-Severin „Cum se aprinde un ochi la aragaz?”, „Cum se folosesc prizele și prelungitoarele?”, „Am voie să mă joc în apropierea reţelelor electrice sau de gaz?”, „Ce facem dacă miroase a gaz sau este […]