Se oprește apa în Luncă!

În vederea executării unor lucrări de mentenanță la rețeaua publică de distribuție a apei se va sista furnizarea apei potabile în municipiul Reșița, cartierul Luncă Pomostului în data de 14 Martie 2019, între orele 09 00  – 20 00 și vor fi afectaţi consumatorii de pe strada Fîntînilor, A.I.Cuza (de la Facultate pâna la str. George Enescu), […]

Cătunul Lunca Florii din comuna Cornereva întâmpină Rusaliile cu o nouă biserică

Cea mai mare comună din România care are 40 de sate și cătune aparținătoare, Cornereva, județul Caraș-Severin, se pregătește să inaugureze o biserică în cătunul Lunca Florii. Sfințirea o va face Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu un sobor de preoți, luni, 28 mai, de la ora 9:00. Primăria Cornereva organizează cu acest prilej […]

Mâine, cartierul Luncă va rămâne fără apă la robinete

Societatea Aquacaraş anunță că furnizarea apei potabile se va sista în data de : 13 Februarie 2018, între orele 10  – 13  în vederea executării de lucrări de mentenanță la rețeaua publică de distribuție a apei. Vor fi afectaţi consumatorii de pe Aleea Zadei, Pinilor și B-dul A.I. Cuza  de la O.M.V. până la Inspectoratul Județean […]

Și-a bătut soția și copii apoi a ajuns la psihiatrie

Marţi, 06 iunie a.c, în jurul orei 18.30, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că în cartierul Lunca Pomostului din mun. Reşiţa, o persoană de sex masculin îşi agresează soţia şi copii. Jandarmii cărăşeni ajunşi la faţa locului au constatat că numitul G.A., în […]