Teatrul de Vest Reșița împreună cu Asociația Țais anunță lansarea proiectului REȘIȚA 500, ca urmare a câștigării concursului de proiecte culturale al Administrației Fondului Cultural Național, clasându-se pe locul al cincilea din cele peste 80 de proiecte depuse și obținând astfel o finanțare de 85,000 de RON.
În cadrul proiectului se vor realiza producția și reprezentațiile unui spectacolul de teatru SF cu holograme, având ca temă de bază societatea reșițeană într-un viitor îndepărtat, mai exact, peste 250 de ani. Proiectul se va realiza în colaborare cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, marcând astfel 250 de ani de foc neîntrerupt de la aprinderea primului furnal siderurgic, eveniment ce a marcat întreaga istorie a orașului și a locuitorilor lui.
Spectacolul va avea la bază o dramaturgie originală, aleasă în urma unui concurs care va fi lansat în următoarele zile. Oferta culturală a orașului Reșița și a județului Caraș-Severin, va fi îmbogățită cu un spectacol nou, nemaiîntâlnit, atât din punct de vedere dramaturgic (întrucât va fi un text SF ce va descrie o posibilă realitate reșițeană de peste 250 de ani) cât și estetic și tehnologic (prin folosirea proiecțiilor holografice).
Impactul proiectului REȘIȚA 500 se axează pe comunitatea județului Caraș-Severin, prin evidențierea unui segment important din patrimoniul local și consolidarea identității sale
Cum arată Reșița, acum, după 250 de ani, știm. Dar cum va arăta peste încă alți 250 de ani, haideți să ne imaginăm!
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”