Proiectul de construire a terenului sintetic din Comorâște și-a întârziat construirea din cauza termenelor pentru obținerii avizelor, a studiilor și a vremii.
”Acum avem toate avizele și suntem gata să depunem toate documentele pentru eliberarea autorizatiei de construire. Predarea amplasamentului și ordinul de începere a lucrărilor ne vor asigura construirea acestuia din primăvară”, declară Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic.
Terenul de sport se va construi în spatele Căminului Cultural și al Școlii, jumătate peste parcul actual, iar parcul va fi mutat în spre strada Cristiana. Strada care este prinsă în proiectul de asfaltare împreună cu podul de trecere și amenajarea unei parcări .
Terenul de sport va fi folosit gratuit de către elevii școlii din Comorâște în timpul orelor de sport și contra cost grupurilor care doresc să-l folosească.




