Țigări de contrabandă confiscate în Piețele Reșițene

În cursul acestei dimineți, polițiști din cadrul Poliției municipiului Reșița au depistat în zona Piata Reșița Sud și zona Govândari, un bărbat de 50 ani și o femeie de 66 de ani, ambii din Reșița, bănuiți că ar fi oferit spre comercializare și ar fi transportat țigări nefiscalizate, susceptibile a fi provenite din contrabandă.

Cele peste 2.100 de țigarete, de diferite mărci, fara timbru fiscal, au fost ridicate în vederea confiscării.

În ambele cazuri au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, (…),vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Facebook Comments

Reclama ta aici