Search
Close this search box.

Trei bărbați reținuți pentru furt dintr-un supermarket din Caransebeș

arest

Trei bărbați cu vârste între 18 și 31 de ani, toți din Reșița, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi sustras bunuri în valoare de peste 3.600 de lei dintr-un supermarket din Caransebeș. Aceștia au fost opriți în trafic la scurt timp după incident și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Caraș-Severin.

Incidentul s-a petrecut luni, 1 iulie, în jurul orei 18:00, când polițiștii din Caransebeș au fost sesizați despre un furt comis într-un supermarket din municipiu. Potrivit autorităților, trei persoane au încărcat cărucioare cu produse alimentare și nealimentare, pe care ulterior le-au scos din magazin fără a le achita.

Agentul de pază al centrului comercial a observat fapta și a alertat imediat autoritățile. Cei trei suspecți au părăsit locația cu un autoturism, însă au fost identificați și opriți de polițiști în localitatea Glimboca, aflată la aproximativ 20 de kilometri distanță.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

În urma cercetărilor preliminare, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în arestul IPJ. Ancheta este în desfășurare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă documentarea activității infracționale.

Autoritățile reamintesc faptul că, pe toată durata procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare.

Reprezentanții poliției îndeamnă cetățenii să sesizeze orice comportament suspect și să coopereze cu autoritățile pentru menținerea siguranței publice.