Trei tineri sunt cercetați pentru că au spart un magazin în Reșița! Unul dintre ei este în arest preventiv

Ieri, 02 august, polițiști de investigații criminale de la Poliția Municipiului Reșița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 31 de ani din Reșița, bănuit că în noaptea de 01 spre 02 august a.c., împreună cu alți 2 tineri, de 25 și 29 de ani, ar fi pătruns prin efracție într-un magazin din Reșița, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Astfel, cei 3 tineri sunt bănuiți că în noaptea de 01 spre 02 august a.c., în jurul orei 03.30, ar fi spart un geam de la ușa de acces în magazin, pătrunzând în interior, de unde ar fi sustras mai multe pachete de țigări de diferite mărci, apoi ar fi plecat cu un autoturism într-o direcție necunoscută.

În scurt timp, unul dintre cei 3 bărbați a fost depistat și reținut de polițiști, în continuare efectuându-se activități specifice în vederea depistării și a celorlalți 2 tineri bănuiți. Pachetele de țigări sustrase au fost recuperate în totalitate și restituite persoanei vătămate.

”În cursul zilei de astăzi, bărbatul reținut a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile. De asemenea, și ceilalți 2 tineri bănuiți de săvârșirea aceleiași infracțiuni de furt calificat, care momentan se sustrag urmării penale, vor fi prezentați instanței cu propunere legală, în momentul depistării. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.