Un bărbat a decedat în urma unui accident petrecut la Caransebeș

Astăzi, 14 februarie 2021, în jurul orei 19:35,  pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeș, au fost solicitați sa intervină,  la un accident rutier produs pe DN 6 Caransebeș, sensul giratoriu spre Jupa, unde un autoturism cu o persoană la bord, s-a rasturnat în afara părții carosabile a drumului.

”S-a intervenit de urgență cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la locul accidentului sosind și un echipaj SAJ și unul IPJ. Echipajele de intervenție ajunse la locul accidentului au descarcerat și au extras victima din autoturism, un bărbat în vârstă de aprox. 45 ani, aflat în stare de inconștientă și prezentând traumatisme și leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat, din păcate, decesul acesteia. Cercetările cauzelor producerii accidentului vor fi stabilite de către organele abilitate în acest sens”, declară Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.

”Din primele cercetări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un autoturism care circula pe DN 6, din direcția Caransebeș către Lugoj, la km 458, s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, după ce ar fi lovit inelul de protecție a sensului giratoriu de la intersecția cu Centura Ocolitoare a Municipiului Caransebeș. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 45 de ani, din Caransebeș, care se afla singur în mașină. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, declară Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. 

Facebook Comments