Un proiect promovat cu insistență de activiștii WWF are șanse să treacă aproape neobservat de locuitorii județului Caras-Severin. Acest proiect urmează a fi implementat în zona Munților Țarcu și presupune o serie de restricții riguroase urmând declararea zonei ca zonă de sălbăticie pentru a proteja biodiversitatea.
Termenul de ”zonă sălbatică” nu este foarte bine detaliat însă din discuțiile de până acum, soluțiile sugerate au fost înlăturarea efectivă a prezenței umane, adică dacă în zona sălbatică a fost un sălaș sau o stână de animale ori un țarc de vite, se sugerează dărâmarea lor și acoperirea cu pământ. Drumurile asfaltate sau betonate în zona sălbatică ar trebui desființate, singura cale de acces permisă în această zonă fiind pe cărări sau poteci.
Accesul ar fi permis publicului doar cu acordul administratorului zonei, pentru a reduce la minim impactul asupra peisajului. Acesul autovehiculelor va fi strict interzis iar accesul cu caii permis, dar cu restricţii.
O problemă serioasă pentru acest proiect pe care nimeni nu o discută, este că zona care se dorește a fi sălbaticită se suprapune cu așezări ale oamenior dar și cu zone turistice pe care cu toții le dorim dezvoltate, însă conceptul de sălbaticire nu lasă loc de așa ceva. Din acest motiv, activiștii care propun acest proiect s-au lovit de îndoielile reprezentanților localităților care ar urma să intre în acest areal.
Foarte ciudat este că acest subiect nu a fost prezentat public, nu a avut parte de campanii de publicitate sau dezbateri publice cum se întâmplă cu celelalte proiecte promovate de activiștii de mediu și este total necunoscut de locuitorii județului nostru, nici măcar de locuitorii zonelor care urmează a fi incluse în ”zona de sălbăticie”.




