Vicepreședintele CJ, Ionuț Popovici a adoptat câinele salvator din Semenic!

Jandarmii din cadrul Postului Montan Văliug împreună cu membrii Asociație Dogs Center Reșița au reușit să identifice câinele salvator în zona comunei Văliug, oferindu-i adăpost până la sosirea domnului Popovici Ionuț, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care și-a exprimat intenția de a adopta câinele.

“În acest moment câinele se bucură de un nou cămin alături de familia Popovici. Pe această cale dorim să mulțumim tuturor celor care si-au exprimat, în mediul online, îngrijorarea față de câinele salvator”, declară Plt. maj. Săndulescu Marius, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraş-Severin.

Cățelul erou ce i-a ținut de cald unui biciclist accidentat pe Semenic, a fost găsit și adoptat! 

”Inspectoratul de Jandarmi ne-au ajutat să găsim cățelul și să oferim adăpost acestuia, iar domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionut Mihai Popovici, s-a oferit să-l adopte! Mulțumim din suflet pentru ajutor și pentru că v-ați oferit să fiți și eroul lui!”, declară reprezentanții Asociației Dogs Center Reșița.

Reamintim că jandarmii cărășeni au fost solicitați să intervenă de urgență, deoarece un bărbat a căzut cu bicicleta în zona Muntelui Semenic și nu putea să se miște.

În urma unui apel primit prin sistemul unic de urgență 112, luni,16 iulie, în jurul orei 22.00, jandarmii montani, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, s-au deplasat, în cel mai scurt timp, în zona Platoului Semenic, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Reșița, care s-a accidentat, căzând de pe bicicletă.


La sosirea jandarmilor, ciclistul acuza dureri în zona claviculei și se afla intr-o stare ușoară de hipotermie. Primul salvator al bărbatului a fost un câine care imediat după producerea incidentului s-a așezat lângă victimă și l-a protejat, incălzindu-l cu corpul său. Patrupedul a rămas lângă el până la sosirea jandarmilor. La fața locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin pentru a transporta persoana la spital. Până la refacerea fizică a ciclistului, bicicleta se află în custodia Postului de Jandarmi Montan Văliug.