Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în Parcul Tricolorului din Municipiul Reşiţa

“Steagul e România ! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri !… Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României” – Alexandru Ioan Cuza

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, în parteneriat cu Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa, a organizat astăzi, în Parcul Tricolorului, un ceremonial militar dedicat Zilei Drapelului Naţional.

Drapelul tricolor pe care îl arborăm astăzi este sinonim cu idealul de unitate şi independenţă naţională, este un însemn naţional important al neamului nostru.

“Astăzi, la ceas de sărbătoare, se cuvine să privim câteva secunde în interiorul nostru, acolo unde fiecare dintre noi adăpostim acel sentiment natural, firesc, denumit simplu patriotism.
Să ne amintim că Drapelul Național este martorul celor mai importante momente ale istoriei, ale acelor evenimente care au definit România și, ulterior, au propulsat-o în rândul țărilor europene.
Să ne amintim că Tricolorul are puterea de a ne uni pe toți în numele idealurilor și valorilor care fac bine României.
Nimic nu ne poate destabiliza atât timp cât avem un crez comun, chiar dacă, în anumite momente, îmbrățișăm opinii diferite. Rămânem aceiași români recunoscuți peste hotare pentru ospitalitate și omenie, iar drapelul rămâne parte indisolubilă a identității noastre în lume.”, a fost mesajul ministrului Afacerilor Interne, transmis de prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu.

Militari din garnizoanele din ţară vor participa la ceremoniile publice de înălţare a Drapelului naţional organizate de autorităţile publice locale. De asemenea, în marile unităţi şi în comandamente sunt organizate activităţi cu caracter evocator consacrate istoriei Drapelului naţional al României.

”Drapelul Național este primul simbol care ne uneşte pe toţi. Este simbolul luptei pentru libertate și al eroismului poporului. Drapelul Național este și simbolul sub care militarii români participă în teatrele de operații din Irak, pentru că Tricolorul – roşu, galben şi albastru – reprezintă steagul naţional al tuturor românilor. Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat Decretul de instituire al Drapelului Naţional. Le urez tuturor românilor, de ziua Drapelului nostru naţional, La mulți ani!”, declară vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Mihai Popovici.

Facebook Comments

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

I accept the Terms and Conditions and the Privacy Policy

Reclama ta aici