Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – județul Caraş-Severin au depistat la frontiera cu Serbia 27 cetățeni din Siria si Irak, care intenționau să intre ilegal în România.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa – I.T.P.F. Timișoara, au declanşat mai multe acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, polițiștii de frontieră au depistat, în apropierea localităţilor de frontieră Varadia și Vrani, județul Caraș-Severin, două grupuri de 13, respectiv 14 cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea fiind preluate si transportate la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, politistii de frontiera au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak și Siria, dintre care 5 barbați, 5 femei și 17 minori, adulţii având vârste cuprinse între 28 şi 53 de ani, iar minorii între 1 și 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia, cu intenţia de a ajunge în țări din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.